Articol original pe Revista Casa Lux
Dinamic și actual, acest apartament este o lecție modernă de stil și abordare funcțională. Tânărul proprietar a vrut ca amenajarea să reflecte pasiunea lui pentru tot ce este în trend, iar designerii i-au îndeplinit dorința întocmai.
Gazda noastră a achiziționat apartamentul în 2012, fiind convins că face o investiție sigură: blocul era construit de un prieten, pentruel și familia lui, deci compromisurile erau excluse.
La scurt timp după cumpărare a apelat la Alexandra Nicula, care s-a ocupat de amenajarea căminelor unor cunoștințe și a cărei viziune s-a potrivit cu cerințele lui. Echipa de designeri a intuit perfect stilul de viață al gazdei noastre, venind încă de la început cu propuneri, care au fost agreate în amănunt de Raul Cociș. În doar șapte luni, cei 250 mp ai apartamentului au fost finisați și decorați cu bun-gust, dar și cu imaginație. Fiecare spațiu a fost tratat individual, optându-se atât pentru piese realizate pe comandă, cât și pentru unele de top, ale unor branduri cunoscute.